Cafeteria Damasqeiro

O pisică neagră se lăfăie într-un scaun de plastic dintr-un gang obscur, apoi își marchează teritoriul cu două pete maronii semilichide care acresc și mai mult mirosul de oboseală cronică.

Zeci de oameni mănâncă, beau multă cafea și energizant, vorbesc pe viber și skype în timp ce-și încarcă bateriile la mesele lipite de asfaltul încins.

Andreas, fost căpitan de vas și patron al dughenei Cafeteria Janeiro, își contemplează noii clienți la o cafea. Încasările i-au crescut cu mai bine de 30 la sută în ultimele două-trei luni, plus că nu mai are nici costuri de întreținere, refugiații nu strâmbă din nas de la duhoare și mizerie, deși localul e în zona centrală a Atenei. Sunt absorbiți de smartfonu – e cel mai important instrument: află în timp real pe unde e safe să călătorească, cine vrea să le dea țeapă sau unde sunt rudele și prietenii care au luat-o înainte.

Ca să ajungă până aici, un sirian plătește cam 1500 de dolari, mare parte pentru o barcă ori șalupă prăpădită din Turcia până-n Grecia. Își vând mașinile, bijuteriile, unii chiar și molozul lăsat în urmă de casele bombardate. Cumpărătorii gândesc pe termen lung. Vor face bani frumoși dacă Siria va mai exista în viitor.

refugiati-1410598

Printre meseni viermuiesc refugiați din generații mai vechi – irakieni, afghani sau tunisieni. Companiile private de transport le dau comision ca să le agațe clienți pentru granița cu Macedonia. Un bilet la rechini e 60-65 de euro. Dacă merg cu tren și autobuz, refugiații trebuie să plătească între 40 și 60 de euro, dar privații profită de înghesuiala infernală și preiau lumea care nu mai poate aștepta o zi sau două pentru un loc. Unele firme îi saltă chiar înainte să revină cu picioarele pe pământ, de la buza feribotului.

PS: În noaptea asta pornim spre Macedonia cu un grup de șase studenți care vor s-o ia de la capăt într-o lume în care speră să ia mai puțină țeapă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *