20 de afgani

“Buro, buro, buro!” Un tip mic și vânos îmi zice să alerg mai repede, așa că fug de-mi crapă adidașii. Omul e din Afghanistan împreună cu încă 20 de băieți, trec granița Grecia – Macedonia ilegal. Îmi întinde mână și mă trage peste o râpă.

Acum două nopți am încercat să intru în Macedonia cu prietenii mei sirieni. Am reușit, dar polițiștii de frontieră mi-au cerut actele. Nu am mințit, am spus cine sunt și ce fac. N-a fost bine. Au zis că am intrat ilegal și să plec din țară. Doar că polițiștii militari de la graniță nu m-au lăsat să mă întorc în Grecia. Eram blocat între cele două țări, iar singura opțiune era să mă aresteze poliția din Macedonia și să plătesc 510 euro.

Ce mă fac? N-am niciun chef să dau atâția bani. Să merg prin câmp până dau de drum? Ce pot să pățesc cel mai nasol este să fiu arestat. Ceea ce oricum se va întâmpla dacă rămân aici. Îmi fac tupeu și hai. Merg de vreo oră, se vede autostrada. O iau prin boscheți ca să nu mă vadă patrula. Mă opresc, nu mai știu pe unde s-o iau, în dreapta e un râu, în stânga o groapă de gunoi. Mă strecor cu grijă prin groapă. Urc și aud niște voci. 20 de afgani aleargă așa repede de-și rup picioarele și plămânii. Sunt tineri, cel mai mic are 13. Au freze de fotbaliști, tricouri sau maieuri, ochelari colorați, pantaloni de fâș și adidași Adibas.

Dau drumul la filmare și bag mare după ei. Gonim prin pădure, pe lângă râu, printre crăci, pietre și mărăcini, ne pitim în boscheți ca să luăm o pauză de un minut, cât să se scurgă transpirația de pe noi. Mă dor picioarele și mă îndoaie rucsacul. Gata, hai! Alergăm de parcă polițiștii ne suflă în ceafă cu pulanele, fug cum nu am fugit în viața mea, “buro, buro, buro!”

Am intrat în Macedonia, dar nu ne oprim. O ținem în pas alegător pe lângă șina de tren. Vrem să ajungem în cel mai apropiat sat și să luăm tenul de acolo. Găsim o țeava cu apă pentru irigații. Nu cred că e o idee sănătoasă, dar băieților nu le pasă, beau, se spală și se bucură de răcoreală.

image

După vreo două ore de alergat prin soare, ajungem la o hală dărăpănată. Împreună cu un tip, mă duc să întreb prin sat când vine următorul tren.

Cică la ora 5, ne spune un domn. E abia 11. Bărbatul ne invită în casa lui și ne omenește cu suc, fructe, cafea și zacuscă pe pâine. Îi spun că sătucul e tare frumos, iar el răspunde cu regret. “Oamenii au construi casele astea cochete când exista Iugoslavia. Acum lumea nu prea mai are bani, așa că mulți își vând locuința.”

Așteptăm în hală sub umbra unui copac. Căldura mare, gunoaie și miros de mâncare. Lângă noi e o casă din care bubuie manele macedoniene. Vântul suflă încins. Apar doi pakistanezi care ne spun că ei stau aici de două zile și niciun tren nu a oprit. Kardar, tipul mic și fibros, le zice să facă pași că-l deranjează.

El e șeful găștii. Are 22 de ani și toți ascultă militărește de el. Când unii aleargă mai repede și ajung prea în față, Kardar îi ceartă că nu îi așteaptă și pe ceilalți. Apoi, îi altoiește cu o nuia pe ăia care se mișcă prea încet. Poartă un maieu cu un scorpion desenat, iar în picioare are o pereche de adidași găuriți. Îl întreb de ce a trecut ilegal zice că polițiștii macedonieni se purtau de căcat și oricum nu are răbdare să stea câteva zile la coadă.

image

11 sirieni trec pe lângă noi. Kandar zice să le spunem că stăm aici de două zile și niciun tren nu a oprit. Așa facem, iar ăia își văd de drum.

Este ora 5. Kandar pune urechea pe șină, dar nu se aude nimic. 5.10, nimic. 5.30, tot nimic. Unul dintre băieți pune o sticlă la o distanță de 10 pași. Puștii aruncă cu pietre ca să vadă cine are ținta mai bună. Câștigă un gagiu de 15 ani și vrea să-i dau ca premiu șapca mea. Ermmm, sorry but no. Kandar urlă la ei pentru că își consumă energia cu prostii.

E 6 Se face târziu așa că ne întoarcem la orașul de la graniță. Pe drum, unul dintre ei îmi spune că lui nu-i pasă ce religie au oamenii din jurul lui. “Oamenii buni sunt buni, oamenii răi sunt răi, nu contează dacă sunt musulmani, creștini sau atei.” Mai zice că este dispus să renunțe la orice ține de cultura lui ca să se integreze în Suedia. Nu mai poate să suporte războiul din Afghanistan, iar țările bogate din lumea musulmană au o politică extremistă. De asta a venit în Europa.

Ne despărțim. Ei se duc la autobuz, eu la tren. Întreb un angajat al gării când pleacă următorul tren spre capitală. – Ai documente? – Sunt român. – Român? Întreabă el bâlbâit. Tocmai a pleca, uite-l. Go, go, go! Și își agită lanterna ca să-l oprească. O iau la goană și îl prind. Nimeresc chiar la cușetă. Ce bine.

Trenul trece prin noapte, lumea se odihnește cu luminile stinse. Doar polițiștii patrulează pe culoar și taie întunericul cu lanternele aprinse. “Papers? Do you have papers?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *