Stau în Mykonos Lounge și mă uit la „Children of men”. Film care începe cu „The deportation of illegal immigrants will continue.”

Asta e prima notă în carnețel înainte să ajung pe insula Lesvos în 24 martie, am vrut să văd cum arată insula după acordul UE cu Turcia. Pe scurt, înțelegerea e unu la unu: grecii dau turcilor imigranții considerați ilegali, iar Turcia trimite refugiați „legali”, adică doar sirieni, pentru a fi relocați în Europa. Înțelegerea a intrat în vigoare în 20 martie, iar luni, 4 aprilie, au avut loc primele deportări.

Lesvos e insula prin care au intrat cei mai mulți refugiați în Europa, conform rapoartelor UNHCR. 621,000 de persoane au ajuns pe Lesvos între ianuarie 2015 și martie 2016. Mytilene, cum o numesc grecii, a primit dintotdeauna refugiați, dar numerele nu au fost niciodată atât de mari ca anul trecut.

Eric Kempson, un sculptor britanic care s-a mutat pe insulă în urmă cu mai bine de 20 de ani spune că înainte de 2015 era obișnuit să vadă bărci doar cu bărbați, dar când a observat că vin femei și copii și-a dat seama că se întâmplă ceva.

Distanța dintre Mytilene, portul principal al insulei, și cel mai apropiat oraș din Turcia, Dikili, e de 25km, cam două ore și jumătate pe apă. Până la începutul acestui an, punctul major de intrare pe insulă erau satele Molyvos și Skala Skamias, din nord, fiindcă acolo distanța dintre Grecia și Turcia e foarte mică. Dacă ai o barcă care merge nițel mai repede ajungi în jumătate de oră.

Pe insulă există trei centre unde refugiații chiar pot locui pentru câteva zile: Moria, Kara Tepe (controlate de stat) și Pikpa (independent). Celălalte precum Hope Center, Lighthouse Relief, Platanos și Better Days for Moria sunt considerate tabere de tranzit, deși aproximativ 600 de refugiați au locuit în Better days for Moria până în 20 martie când a fost implementat acordul dintre UE și Turcia.

În Molyvos, nord-estul insulei, nu există un loc de primire oficial al refugiaților. Majoritatea oamenilor trăiesc din turism, și nu prea le convine faza cu refugiații.

Eric și Philippa Kempson, doi britanici, locuiesc aici de mai bine de 20 de ani. Au decis să se implice cu tot ce pot când s-au trezit cu sute de bărci pe plaja din apropierea casei lor. Au început cu apă, mâncare, haine uscate, iar acum se chinuie, fiindcă autoritățile le tot pun piedici birocratice, să deschidă centrul de primire numit Hope Center.

La vreo 5km de Molyvos, se află Skala Skamias, satul ai cărui locuitori sunt nominalizați la premiul Nobel pentru pace. Aici există două tabere de primire a refugiaților: Lighthouse Relief, un ONG suedez organizat la final de 2015 și Platanos, o tabără self-organized (auto-organizată) de localnici.

Aproape de Skala și Molyvos se află Moria, cel mai vechi centru de primire a refugiaților din Grecia. Moria s-a transformat după înțelegerea UE-Turcia în centru de detenție, e complet închis și funcționează ca o închisoare. În momentul de față ține cam 3,000 de refugiați. Tabăra e împrejumuită de garduri de beton și sârmă ghimpată cu difuzoare care din când în când se spun chestii în arabă.

De ceva vreme, refugiații nu prea mai au acces la informații. Mai multe ong-uri mari, precum UNHCR sau IRC, și-au scos din centru mare parte din personal din cauza înțelegerii dintre turci și europeni. Netul pică, nu e suficientă bandă pentru atâția oameni, n-au prize ca să-și încarce telefoanele, așa că singura lor sursă de vești sunt oamenii care poposesc în fața gardului de sârmă.

Peste drum de Moria, la cinci metri distanță, se află tabără numită Better days for Moria, tot self-organized, cu voluntari veniți de peste tot, care înainte de acordul UE-Turcia găzduia refugiații care așteptau să fie înregistrați în Moria.

Aproape de Mytilene, portul principal al insulei Lesvos, s-a creat o tabără doar pentru sirieni numită Kara Tepe. Oficial tabăra are 158 de căsuțe din plastic construite de UNCHR, dar când m-am strecurat înăuntru am văzut că, de fapt, continuă să construiască. Numărul noilor case s-a oprit pentru moment la 180, plus încă două corturi mari.

Aproape de aeroport există o altă tabără self-organized numită Pikpa, care funcționează din 2012. Pikpa se ocupă de cazurile vulerabile, adică femei sau copii care călătoresc singuri, familii cu mai mulți copii, oameni bolnavi fizic și psihic.

Pe lângă toate astea, mai există și tabăra anarhiștilor din Germania situată la mai puțin de 500m de port, No Borders Kitchen, care momentan e „casă” pentru aproximativ 250 de refugiați, doar bărbați. Chiar dacă la început NBK se ocupa doar cu gătitul din 20 martie, de la implementarea acordulului între europeni și turci, a devenit adăpost pentru refugiații care nu voiau să ajungă în Moria. No Borders Kitchen are deadline să elibereze perimetrul pe 7 aprilie fiindcă vremea s-a încălzit iar localnicii nu se pot bucura de plajă.

*

Moria, cel mai vechi centru de primire a refugiaților din Grecia și în care sunt închise acum aproximativ 3,000 de persoane, e construit în pantă pe un deal și e păzit non-stop de un autobuz de scutieri (riot police) care stau doar la intrarea din vale. Dacă te încumeți să înconjori gardul de beton și cel de sârmă ajungi vizavi de Better days for Moria și apoi dai în câmp liber. Aici poți vorbi cu cine vrei prin gard, polițaiul de gardă nu zice nimic. Dacă vede camere foto, fluieră și arată către un pătrat albastru cu un X peste el.

Am ajuns la gardul ghimpat de două ori. În prima zi am cunoscut un pakistantez, un indian și un afganez. Gufam pakistanezul mi-a dat numărul lui telefon fiindcă i-am promis că mă întorc să-i zic mai multe despre problemele legale, dar nu l-am mai găsit.

Moria e împărțită în diferite secții și de obicei oamenii primesc câte un container pe familie, dar peste o sută de pakistanezi (și posibil oameni din Bangladesh) au fost închiși separat.

A doua zi, cum am ajuns lângă gard o fată a început să strige „miss, miss, water”. Aveam o sticlă de juma’ de litru pe care i-am pasat-o pe sub gard. N-am înțeles foarte clar care e problema cu apa.

Un muzician iranian, care a ajuns pe insulă după 20 martie, a plecat din Iran fiindcă e creștin, adică are o țintă imensă pe spate. A pornit să-și caute trupa în Berlin. Zice că pentru el întoarcerea în Turcia nu e o opțiune (drumul din Turcia până pe Lesvos costă undeva în jur de 1,600 de euro, iar acum e posibil ca tariful să crească fiindcă e mai multă pază pe apă, deci riscul e mai mare). Un domn din Eritrea mă întreba șoptit în ce direcție e orașul, i-am zis încotro, dar în același timp amica mea grecoaică l-a avertizat să nu încerce să fugă fiindcă dacă îl prind polițaii îl bat fără ezitare. I-a răspuns fără să se gândească „Și ce?”.

Lângă eritrean o fetiță întindea mâna prin gard să ne jucăm, i-am pupat și mușcat mâna până ce s-a plictisit, în timpul ăsta tatăl ei se uita ba la mine, ba la ea și dădea din cap în sens că nu, nu e ok aici. Un băiat cu tricou verde a zis „problem” și-a ridicat pantalonul stâng și ne-a arătat proteza de picior. Am încercat să-i spun de tabăra pentru cazurile vulnerabile, Pikpa, dar nu aveam cum comunica. Oamenii sunt prea speriați pentru a asculta ce le spui, sunt închiși în Moria din 20 martie, din ce în ce mai puține ONG-uri mari care sunt prezente înăuntru și din ce în ce mai puțină informație. Mulți dintre ei nu au habar despre noua înțelegere dintre Turcia și UE așa că nu înțeleg de ce sunt închiși sau de ce toată lumea le spune să aplice urgent pentru azil în Grecia. Gufam, pakistanezul, mi-a spus că a încercat să aplice dar când le-a zis birocraților de unde provine i-au replicat fără dar și poate că nu poate aplica, ceea ce e ilegal.

*

Platanos, tabăra self-organized din Skala Skamias, a organizat duminică un protest pe Facebook împotriva deportărilor ce aveau să aibă loc luni, 4 aprilie. Ora 8 în port, evenimentul a fost public. Poliția anunțase că va începe deportările luni la ora 10 dimineața, dar au început cu 5 ore mai devreme, iar la ora 8 refugiații erau deja în drum spre Turcia.

Marije, voluntară olandeză, a venit pe Lesvos acum 7 săptămâni și face parte din tabăra auto-organizată „Better Days for Moria”. Voluntara zice că a văzut primul mesaj postat luni dimineață la 6 de către Pikpa în care anunțau că deportările au început mult mai repede decât era anunțat de către autorități. A fugit repede în port unde protestatarii scandau „EU shame on you. No borders, no nations, stop deportations!”. „M-am simțit atât de neputincioasă să mă uit la oamenii care erau îmbarcați pe bărcile alea. Un grup de refugiați a fost transportat cu un autobuz cu fluturi fericiți, cinic având în vedere că fluturii chiar sunt liberi”.

Luni, 4 aprilie, autoritățlie grecești au început deportarea refugiaților către Turcia. Planul inițial era să trimită 750 de persoane până miercuri, 6 aprilie. Luni au reușit să relocheze doar 202 refugiați din Grecia, 136 din Lesvos (124 de pakistanezi, patru persoane din Sri Lanka, doi indieni, trei persoane de Bangladesh, și doi sirieni care s-au întors de bunăvoie, dintre care o femeie care a plecat voluntar fiindcă familia ei e blocată în Turcia și un bărbat căruia i-ar fi murit tatăl)  și 66 de pe insula Chios. Nu s-au trimis familii.

Începând cu data de 4 aprilie cei care au ajuns în Grecia și nu au aplicat pentru azil pot fi deportați către Turcia fără impediment, iar conform datelor oficiale aproximativ 90% dintre refugiații de pe Lesvos au aplicat deja pentru azil, ceea ce înseamnă că autoritățile nu pot deporta pe nimeni până ce cererile de azil nu sunt analizate de la caz la caz. Tocmai de aceea marți și miercuri nu a fost deportată nicio persoană de pe Lesvos.

Situația e cel puțin incertă având în vedere că cei doi birocrați din centrul de detenție care se ocupă cu înregistrarea cererilor de azil au zis că totul este full în calendar până în Mai. EASO (European Asylum Support Office) a anuțat că va trimite 60 de persoane, experți în domeniul azilului, interpreți și judecători, dar în afară de un checkin pe Facebook ”EASO team in Lesvos” nu există vreo informație clară. Grecii sunt îngropați în hârțogărie și există suspiciuni că din cauza lipsei de personal aplicațiile de azil vor fi repezite.

Eleni, studentă și de multe ori voluntară pe Lesvos, a auzit că deportările vor reîncepe vineri, 8 aprilie. „Știi, e dezamăgitor fiindcă adevărul e că nu avem ce face. Mergem în port ca să ne simțim mai bine cu noi înșine, să știm că am încercat ceva. Nu știu sincer, pe zi ce trece sunt tot mai confuză.”

Președintele elen Prokopis Pavlopoulos l-a invitat pe Papa Francisc să vină pe Lesvos în 15 aprile, poate Dumnezeu mai rezolvă ceva. „Sunt convins că prezența Dumneavoastră alături de refugiați, nu doar că îi va consola, dar va trage atenția tuturor asupra aceste situații dramatice și va atinge sufletele oamenilor din întrega lume”. Doi pakistanezi au încercat să se sinucidă după ce au fost deportați în Turcia, unul dintre ei a murit.